Ţurca – un joc ce dezleagă amintiri şi leagă prietenii | Sportul Ardelean – www.sportulardelean.ro



2018/04/26 at 2:41
NEWS
Notice: Undefined variable: fea_tags in /home/sportuls/public_html/sportulardelean.ro/wp-content/themes/sahifa/includes/breaking-news.php on line 30

Notice: Trying to get property of non-object in /home/sportuls/public_html/sportulardelean.ro/wp-content/themes/sahifa/includes/breaking-news.php on line 31

Notice: Undefined variable: sep in /home/sportuls/public_html/sportulardelean.ro/wp-content/themes/sahifa/includes/breaking-news.php on line 31

Notice: Undefined variable: fea_tags in /home/sportuls/public_html/sportulardelean.ro/wp-content/themes/sahifa/includes/breaking-news.php on line 31
You are here: Home / .Maramures / Ţurca – un joc ce dezleagă amintiri şi leagă prietenii

Ţurca – un joc ce dezleagă amintiri şi leagă prietenii

Ţurca – un joc ce dezleagă amintiri şi leagă prietenii

Notice: Undefined variable: month in /home/sportuls/public_html/sportulardelean.ro/wp-content/plugins/wti-like-post/wti_like_post.php on line 399

Notice: Undefined variable: year in /home/sportuls/public_html/sportulardelean.ro/wp-content/plugins/wti-like-post/wti_like_post.php on line 399

Oricât de mulţi ani ar trece de la vremea copilăriei, cele mai vii amintiri ne rămân din acea perioadă. Asta mi-a dat curaj atunci când m-am apucat de proiectul de salvare a jocului sportiv tradiţional ţurca! 

Împreună cu Adrian Bârlea am avut oarecare emoţii, dar pe lângă amintirile încă vii, deşi trecuseră în cazul meu mai bine de treizeci de ani de când mă certase mama pentru coada de mătură lipsă, ştiam că ne puteam baza pe memoria colectivă.

Prima sursă a reprezentat-o Franyi Gyula, ceva mai în vârstă decât mine, care m-a lămurit despre regulamentul jocului, aşa cum îl juca el in copilărie.

Apoi, la prima ieşire pe terenul de sport, pentru verificarea regulamentului, îngrijitorul Stadionului Municipal din Sighetul Marmaţiei şi-a amintit că „aşa ceva” juca şi el în copilăria petrecută în Harghita, doar că-i spuneau „bige” (bighe).

 

Au trecut cinci ani de atunci. Am avut turnee, campionate, tot felul de meciuri, chiar şi maraton, dar pentru mine important a fost numărul mare de oameni care s-au perindat pe la terenul de sport cu acelaşi motiv: dezlegarea amintirilor din copilărie şi legarea unor noi prietenii.

Pe terenul de ţurcă uiţi de probleme, politica nu-şi are loc. O lovitură executată bine o aplauzi sau o invidiezi. Iţi doreşti să fii în echipă cu jucători buni, îţi doreşti să participi, îţi doreşti să faci istorie.

Trăim într-un oraş pe care cel puţin şase etnii şi-au pus amprenta. Memoria noastră colectivă conţine modul de reuşită a convieţuirii în bună pace şi înţelegere.

Pentru o ilustrare a acestei stări am recurs la un mic interviu ca între prieteni cu câţiva participanţi ai proiectului nostru, cărora le-am pus trei întrebări: ai jucat ţurca în copilărie? Ce părere ai despre ceea ce face Asociaţia Sportivă Clubul Român de Ţurcă? Ai avut probleme vreodată pentru că ai comunicat în limba maternă – maghiară – pe terenul de sport?

Tinca Romeo Gergely

– Da, ţurca o ştiu încă din copilărie. M-am jucat cu prietenii în cartier, îmi aduc aminte că ne făceam bâtele din lemn de liliac. În ziua când am ajuns în echipa Stejarilor m-am bucurat că am reuşit să mă împrietenesc cu alte persoane pasionate de ţurcă. 

 

Nu am avut nici o discuţie în privinţa naţionalităţii.Ne-am organizat, am jucat iar cei mai buni au câştigat. Sper că şi în viitor tot aşa de bine organizată va rămâne ţurca.

Adrian János Mező

– Aveam în jur de 7-8 ani când, pe lângă lapte gros, mâţa lungă, hento şi alte jocuri de care mulţi dintre tinerii din ziua de azi nici n-au auzit, băgam şi o ţurcă în parcul din faţa blocului. Bâtele făcute din coadă de mătură ne asigurau distracţie la maxim dar şi urmări ca geamuri sparte şi ura bătrânilor din cartier. După mult timp, aproximativ 22 de ani, apare un client, Gyalog Flaviu, cu niste pancarde şi mă roagă să-l las să lipească în magazin câteva afişe cu al II-lea turneu de ţurcă organizat de Asociaţia de Ţurcă din Sighetu-Marmaţiei; foarte încântat l-am întrebat detalii la care el mi-a făcut o invitaţie la un antrenament cu echipa lui „Tinerii Roşii” pe vremea aia, la care după scurt timp am devenit membru.
 

Eu fiind de etnie maghiară, majoritatea ţurcaşilor fiind români, mă aşteptam ca în timpul jocurilor, la fel ca în copilărie să apară probleme şi discuţii de genul „mă ungure” sau „de ce vorbeşti pe ungureşte? Să nu înţelegem şi noi?” N-a fost aşa. Asta probabil datorită faptului că Asociaţia de Ţurcă are un regulament bine pus la punct, atât faţă de acest joc cât şi de respectul jucătorilor, unul faţă de celălalt. Acum, sunt membru al echipei Galacticii şi asteptăm cu nerăbdare ca Asociaţia de Ţurcă să organizeze noi competiţii şi turnee.

Kovács Béla

Bună ziua,

După obiceiul ultimilor ani, noi, veşnicii amatori iubitori de ţurcă, înscriem din nou echipa „Zöldhagyma” în următoarea formaţie: Kovács Béla – cpt.; Slujeru Virgil; Ivanciuc Daniel; Kovács Béla jr.; Ferenczy Dániel

(email de înscriere la Turneul Sighetean de Ţurcă, ediţia a III-a)
 

– Din altă parte nu am auzit de acest sport, este o idee bună, care are ca scop restabilirea jocurilor jucate de părinţii noştri. Mi se pare o idee foarte constructivă cu care barierele dintre cele doua etnii se şterg, un sport benefic pentru socializare şi sănătate. Nu am avut probleme, jucătorii aceştia sunt înţelegători şi nu se simt jigniţi pentru faptul că nu înţeleg ce vorbim între noi.

 

Slujeru Virgil

– Am jucat ţurca prima oară prin ‘78-‘79, ştiu sigur, pentru că tocmai ne-am mutat în cartierul Traian şi ne făceam găurile printre dalele de beton cu care era şi este pavat cartierul.

Despre ţurcă îmi aduc aminte că era şi un joc de familie. Mergeam pe vremuri pe dealul Solovan cu părinţii şi prietenii lor şi ne jucam mult. Făceam beţe din alun şi sângerel, le afumam la foc, că cică erau mai tari. 
 

Asta până la revoluţie, cred, începând cu anii ‘75. Am auzit şi alte denumiri ale acestui joc, dar prin Cugir. Nu ştiu cum se numea pe ungureşte.

– Cum ţi se pare mişcarea noastră?
– E mişto. Nu am jucat demult, îmi lipseşte ţurca. Cu limba vorbită nu am avut probleme la ţurcă.

Melega Rolf-Tibor

(îl consider inovator în ţurcă pentru “schema harminc”, adică aruncarea cu boltă deasupra apărătorului de la linia de cinci metri, în spaţiul dintre jucători aflat la o distanţă de circa 10-15 metri. Este jucătorul care a executat-o prima dată şi a şi botezat-o)

– Ai găsit prieteni între ţurcaşi, mai mult unguri decât români? 
– Cel mai bun prieten ţurcaş e maghiar. Adică fratele meu, Erik. 

În rest, cu Lulu (Călin Ardelean) mă înţeleg cel mai bine. Nu m-am simţit în minoritate niciodată şi am încercat pe cât posibil sâ vorbesc în limba română, să nu jignesc pe nimeni.

Pásztor Péter

– Ştiu despre ţurcă de când mă ştiu eu. Se juca în cartier, jucau şi cei mai mari decât mine, când eram un puşti ce urma să meargă la şcoală, prin anii ‘93-‘94.

Despre asociaţie: avântul de început a fost foarte bun, şi comunitatea jucătorilor relativ bună, dar cred că ţurca ar trebui să se hotărască în ce direcţie vrea să meargă: sport profesionist sau recreaţional.

Despre limba maternă la ţurcă, nu cred că am vorbit vreodată în maghiară pe teren, poate cu Rolf, dar nu au fost probleme de nicio culoare. Nu vorbeam în maghiară decât în afara meciurilor… pentru că mereu erau şi alţi jucători care nu ar fi înţeles ce vorbeam!
 

        ***
În momentele în care scriu aceste rânduri (joi, 5 martie 2015), în Ungaria, la Martfü, se desfăşoară o conferinţă a Forumului European al Sporturilor Tradiţionale. Adrian Bârlea, preşedintele Asociaţiei Sportive Clubul Român de Ţurcă din Sighetu-Marmaţiei, este prezent la acest proiect pentru a lega noi prietenii. 

Mihail Manole

Coordonator programe,
A. S. Clubul Român de Ţurcă
www.tzurca.wordpress.com

  


Ti-a placut articolul ? Scrie un comentariu

About Ovidiu Manastire

Videoclipuri Noi Muzica Populara 2015
Scroll To Top